Cu timpul, munca devine cea mai mare dintre plăceri şi ţine loc iluziilor pierdute.

Stimabili şi dragi profesori,

Aceasta nu este o scrisoare, ci un apel la fărâmele de conştiinţă ce v-au rămas.
Pe zi ce trece rămân din ce în ce mai dezamăgită de atitudinea profesorilor. Multi merg pe principiul "asta e", dacă aşa sunt elevii din ziua de azi, ce mă-sa hai şi noi pe lângă. Noi ne facem că predăm, ei se fac că învaţă...şi uite ce familie mare şi fericită suntem noi. Astfel din "pofta" dumneavoastră de a preda, elevii vă prind slăbiciunea şi vă lăsaţi învârtiţi pe degete.

Înţeleg perfect că salariile sunt mici şi deloc motivante sau că avantajele meseriei dumneavoastră nu sunt tocmai aşteptărilor dumneavoastră. Atunci de ce mă rog aţi ales-o? Din plăcere la un moment dat sau probabil pentru că aţi terminat o faculatate care nu va dădea altă posibilitate de profesie? Ei bine, îmi pare rău pentru dumneavoastră, dar acum aveţi o responsabilitate mult prea mare ca să vă bateţi joc de ea: ELEVUL. Dumneavoastră sunteţi cei care îi ajutaţi pe elevi să se construiască profesional. Ei au o capacitate foarte mare de a distinge ce profesor e plictisit de meseria lui şi cel care se străduieşte să facă ceva. Credeţi-mă o să aibe respect pentru cel care a făcut ceva pentru ei şi nu pentru cel care se uita la ei şi le spunea ce făcea alaltăieri şi mai "greşea" cu pixul prin catalog.

Mulţi dintre profesori veniţi cu argumente ca: "apăi dacă are părinţii care îi are eu ce să îi mai fac ?", hai nu zău???? Deţin un exemplu concret: elevi care nu fac parte din familii strălucite, intelectuale ş.a. mai golănei de felul lor, au fost la operă din curiozitate şi au stat extrem de cuminţi şi ce credeţi mai doresc să mai meargă la operă. Şi nimeni nu le-a promis niciun 10.

Contează cum atrageţi elevii şi nu să daţi vina pe ei pentru insuccesul dumneavoastră, căci pentru lipsa lor de cunoştinţe tot pe dumneavoastră vor da vina, până ajung să fie capabili să îşi acopere singuri lipsurile sunt îndreptăţiţi întru totul să dea vina pe dumneavoastră.

Am găsit într-o clasă 8 copii care citeau. Efectiv citeau. Citeau suplimentar pentru că le place. Copiii sunt influenţabili, iar dumneavoastră care sunteţi complet obosiţi de ceea ce faceţi fără sa vă daţi seama le veţi fura şi această plăcere. Puţini o vor păstra din propria iniţiativă.

Oamenii cu dizabilităţi sunt extraordinari. Cei care au şansa să lucreze, vă închipuiţi că nu e cine ştie meseria lor, dar o fac cu toată plăcerea şi toată responsabilitatea. Dumneavoastră care nu aveţi dizabilităţi şi o meserie extraordinară, scuzaţi-mi vorbirea oarecum vulgară, dar vă cam căcaţi în ea de meserie. Măcar dacă efectele dezintersului dumneavoastră v-ar afecta numai pe voi, dar din păcate nu e aşa. Elevul mereu vrea sa chiulească, i separe poate interesant sau dacă nu face nimic la oră, pentru ce să mai stea dacaă are aletele utile de făcut? Sunt complet de acord. Eu am fost la şcoală doar când făceam ceva cu adevărat, în rest citeam şi căutam informaţii care mă interesau, atunci când se anunţau zile de plictiseală.

În concluzie, sper ca acest lucru să vă tragă un semnal de alarmă şi să luaţi măsuri. Nu vreau să jignesc pe nimeni, nu m-am referit la o anumită categorie de profesori, ci pur şi simplu acest lucru a ajuns să fie un fenomen care trebuie combătut. Eu vreau ca pe lângă meseria care mi-o voi alege să am timpul necesar ca din când în când să fiu şi profesor, pentru că pur şi simplu este extraordinar.


P.S. sper ca esenţialul să se înţeleagă, voi încerca a mă specializa în realizarea eseurilor. Multumesc profesorilor care m-au ajutat să mă construiesc.

Încă ceva: probabil după lecturarea acestui mic articol o să spuneţi că lasă eşti tânără şi o realizezi mai târziu. Dacă vreodată veţi ajunge să aveţi dreptate, înseamnă că din păcate am ajuns ca dumneavoastră, un exemplu prost! Garantez că voi face tot ce îmi stă în putinţă să dau o nouă culoare şi ă nu ajung la părerile dumneavoastră sumbre.